Viata si Armonie Transilvana

Fiecare dintre noi are momente cand nu mai gaseste drumul. Clipe in care ne simtim mici, insignifianti sau poate suferim foarte, foarte mult. Clipe in care nu intelegem care-i rostul nostru pe planeta asta, sau cand ni se pare ca nimeni nu ne iubeste. Poate ne e foarte dor de cineva si ne simtim pierduti, poate suntem pe cale sa acceptam ceva mai putin decat meritam, poate dam verde unui compromis, pentru ca nu mai suportam durerea. Oricum ar fi, nu suntem capabili sa vedem lumina.

Ti s-a intamplat sa vina la tine un prieten in aceasta stare? Ti s-a intamplat sa vina sa-ti vorbeasca, iar tu sa-l asculti si sa-l lasi sa se planga, minute-n sir? Stiu, ajuta de multe ori sa se descarce, insa nu asta il/o va ajuta cel mai mult. Daca ramaneti cu discutia intr-o zona de compatimire, dupa un timp ii vei intretine, pur si simplu, starea de victima. Da, emotiile negative trebuie exprimate, insa nu va opriti acolo.

De fapt, ce s-a intamplat e ca prietenul tau a uitat cine este de fapt. Nu isi mai poate recunoaste stralucirea pierduta sub atat de multe straturi de emotii negative, greu de dus. Iar cel mai tare gest pe care-l poti face pentru el este sa-i amintesti cine este de fapt.

De cate ori uitam cat de frumosi suntem! Cat de repede uitam cat de mult am muncit sa ajungem unde suntem acum! Cat de usor ne e sa inghitim toata otrava pe care ne-o picura pe gat altii! Cat de usor credem ce-i negativ si cat de greu primim ceva pozitiv!

Am gasit intr-o carte o comparatie foarte frumoasa: sufletul nostru este ca un diamant, la origine. Stralucitor, indestructibil, limpede. Aceasta intelepciune infinita care se afla in fiecare dintre noi si ne face inima sa bata, sangele sa pulseze si plamanii sa respire este asa. Noi suntem aceasta frumusete incredibila si fara sfarsit. Doar ca, intrand in viata si traind experienta dupa experienta, ne cufundam tot mai mult in emotii si uitam cine suntem la origine. De fiecare data cand simti frumusete, bunatate, inspiratie, pace, iubire si tot asa … esti in contact cu sufletul tau. Cand nu, inseamna ca te-ai deconectat. Nu-i pentru totdeauna – te poti reconecta oricand.

Asadar, daca prietenul tau trece printr-un moment trist, ajuta-l sa se reconecteze. Vorbeste-i despre frumusetea lui, despre puterea lui, despre maretia lui. Aminteste-i cand a dovedit calitati indubitabile, cand a fost aliniat cu sufletul lui. Intreaba-l pentru ce este recunoscator in situatia respectiva sau de o intamplare care l-a bucurat si l-a facut mandru de el. Acest adevar este recunoscut instant de fiecare dintre noi, pentru ca, in adancul nostru, stim ca asa este. Iar un reminder, in momentele de ceata si amnezie, este singurul leac cu adevarat valoros. Nu-l lasa sa se scufunde in negativitate si plans de mila, scoate-l afara